Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de doi cetățeni turci, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Persoanele în cauză achiziționaseră din Turcia peste 2.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri, articole vestimentare, de marochinărie, precum și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționau să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în două autocare, printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră, dar și cutii din carton, care conțineau 1460 de articole vestimentare, 446 perechi de încălțăminte, 631 de parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 40 şi 41 de ani.

Bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 380.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoanele în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.