La data de 15.11.2022, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus reținerea a 7 militari și a unui civil cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art.229 alin.l lit.b) și alin. 3 lit.a) Cod penal cu aplic. art.35 alin.l Cod penal.

Militarii fac parte din cadrul Bazei Aeriene Mihail Kogalniceanu, județul Constanța și au sustras, în mod repetat, în cursul anului 2022, combustibil aparținand unității militare, kerosen și motorina, în cantitate totală de aproximativ 7 tone, valorificat sau folosit ulterior în interes personal.

În cursul zilei de 16.11.2022, cei 8 inculpați reținuti urmează a fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.