30 de persoane din București care se află în situații de vulnerabilitate își vor îmbunătăți calitatea vieții prin practicarea Taichi-ului și a Daoyin-ului (gimnastică tradițională chineză), ca metode de atingere a echilibrului, de integrare socială, de creștere a încrederii în propria persoană.
În ultima decadă a lunii septembrie 2022, Școala Taijidao (ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV BEIJING CHENJIAGOU TAIJIQUAN TRAINING CENTER ROMÂNIA) și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Suport prin SPORT pentru persoane vulnerabile”.

Proiectul „Suport prin SPORT pentru persoane vulnerabile” este derulat de Școala Taijidao (ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV BEIJING CHENJIAGOU TAIJIQUAN TRAINING CENTER ROMÂNIA) și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:

  • Creșterea sentimentului de apartenență și recunoaștere socială la 30 de persoane din București care se află în situații de vulnerabilitate, în relație cu infecția cu HIV (persoane infectate cu HIV, persoane dependente de droguri, persoane de etnie romă și/sau persoane LGBTQ).
  • Informarea prin social media a cel puțin 10.000 de persoane cu privire la beneficiile practicării sportului pentru creșterea calității vieții persoanelor vulnerabile și cu privire la responsabilitatea oricărui cetățean în combaterea discriminării și în sprijinirea demersurilor de integrare.

Proiectul are o durată de șapte luni: 23.09.2022 – 22.04.2023 și este realizat în parteneriat cu Asociația Română Anti SIDA (ARAS).
Valoarea proiectului (valoarea sumei acordate cu titlu de finanțare nerambursabilă) este de 248.880,50 lei.

Beneficiari direcți ai proiectului: 30 de persoane vulnerabile în relație cu infecția cu HIV (persoane infectate cu HIV, persoane dependente de droguri, persoane de etnie romă și/sau persoane LGBTQ) care participă la activități sportive.

Beneficiari indirecți ai proiectului:

  • Beneficiarii indirecți sunt în primul rând persoanele vulnerabile care primesc servicii de la partener, peste 2.000 de persoane, care primesc informații despre beneficiile activității sportive pentru integrare socială și creșterea calității vieții.
  • De asemenea, cele minim 10.000 de persoane din populația generală care primesc informații despre proiect, implicare socială, beneficiile activității sportive pentru calitatea vieții.
    Activitățile principale ale proiectului sunt:
    Activitatea 1 – Informarea și recrutarea persoanelor vulnerabile care primesc servicii sociale comunitare;
    Activitatea 2 – Susținerea modulelor de activitate sportivă: Taichi în 5 forme; Daoyin Yangshen Gong; Taichi – arta comunicării – workshop de lucru cu partener;
    Activitatea 3 – Activitate de suport psihologic;
    Activitatea 4 – Organizarea unui stagiu intensiv de instruire și exersare a activității sportive;
    Activitatea 5 – Organizarea campaniei social media.

Despre Școala Taijidao

De-a lungul a peste 25 de ani, Școala Taijidao a contribuit activ la promovarea Taijiquan-ului (Taichi) în România. Prin eforturi continue de adaptare a practicii străvechi la necesitățile omului modern, Școala Taijidao s-a consolidat în timp ca o sursă autentică de învățare a Taijiquan-ului (Taichi) în țara noastră.
Misiunea Școlii Taijidao este de a promova beneficiile practicilor tradiționale chinezești pentru sănătate, facilitând accesul cât mai multor persoane la o instruire directă, de la om la om.
Valorile care definesc Școala Taijidao sunt: transmiterea tradițională a cunoștințelor străvechi, validarea științifică a valorilor tradiționale, adaptarea practicilor la viața omului modern, axarea pe obținerea unor rezultate stabile în transformarea corpului, întărirea sănătății și combaterea efectelor stresului.
Școala Taijidao este axată în principal pe predarea sistemului fondat de Shifu Yang Songquan, numit Beijing Chenjiagou Taijiquan, precum și pe predarea sistemului creat de profesorul Zhang Guangde, denumit Daoyin Yangsheng Gong.
Taichi poate fi privit din punct de vedere practic ca o metodă de atingere a echilibrului, a armoniei și anume: echilibrul om-natură, minte-corp, dar și echilibrul mai subtil dintre latura emoțională și latura rațională a psihicului. Taichi este o artă a transformării: în timp, practicantul devine mai stabil emoțional, mai calm, mai puțin fricos, mai puțin stresat, mai atent, mai perseverent, mai răbdător.
Daoyin Yangsheng Gong este o metodă excelentă și cu rezultate rapide în îmbunătățirea și menținerea sănătății. Daoyin, sau gimnastică tradițională chineză, este cea mai veche formă de QiGong și cuprinde exerciții în care se combină mișcările fizice cu respirația și cu focalizarea atenției în anumite puncte.
Școala Taijidao a organizat și organizează cursuri de inițiere, cursuri pe diferite tematici, cursuri săptămânale, stagii de vară în România, precum și stagii intensive de pregătire în China, la școala Shifu Yang Songquan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.