Primarul Capitalei, Nicoșor Dan, anunță că se fac pași importanți în cadrul amplului proiect de amenajare a întregului curs al Dâmboviţei. „Râul care traversează Capitala este o uriașă oportunitate pe care o putem folosi pentru a face orașul mai atractiv și mai prietenos pentru locuitori și pentru turiști”, spune Nicușor Dan.
El a precizat că s-a făcut deja un prim demers privind amenajarea zonelor pietonale pe cele două maluri ale Dâmboviței, de la Piața Unirii la Izvor, prin semnarea certificatului de urbanism ce vizează o parte din proiectul Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), inițiat în urmă cu 15 ani. În acest PIDU este inclusă și refacerea celebrului Pod al Calicilor care va lega Centrul Istoric de zona Palatului de Justiție.
„Am toate motivele să sper că în următoarele trei luni vom putea lansa achiziția pentru execuția lucrărilor la acest pod”, a anunțat primarul Nicușor Dan.
În ceea ce priveşte proiectul în ansamblu, care vizează amenajarea întregului curs al Dâmboviţei, au fost selectate și centralizate până în prezent, mai multe propuneri.
„Sunt avute în vedere proiecte de înverzire a malurilor Dâmboviţei, prin crearea unui traseu de promenadă urbană şi pentru biciclete între Lacul Morii şi Parcul Natural Văcăreşti, dar şi înfiinţarea unor zone dedicate activităţilor culturale, sportive şi comerciale. Sigur că un astfel de proiect ambițios nu poate fi realizat fără implicarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu care de altfel s-au constituit într-un grup de lucru care se întâlnește periodic de luni bune deja și care a reușit să facă pași concreți pentru ca Dâmbovița să devină un râu armonizat cu orașul”, a transmis Nicușor Dan.