În anii ’80, în plin proces de sistematizare urbană, Bucureștiul era supus unor transformări radicale. Lărgirea bulevardelor și construirea noilor centre civice au dus la demolarea a numeroase clădiri istorice. Totuși, o parte dintre ele au fost salvate printr-o soluție inginerească spectaculoasă: mutarea lor fizică, cu tot cu fundație.
În spatele acestei performanțe tehnice s-a aflat inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a dezvoltat metoda de „translație a clădirilor” – o procedură considerată la vremea respectivă aproape imposibilă.
Ce presupunea translația clădirilor
Metoda implica separarea construcției de fundația originală și crearea unei structuri portante provizorii din beton armat. Practic, sub clădire era turnată o centură rigidă, care funcționa ca o platformă unitară.
Sub această platformă se montau:
- șine metalice
- role de oțel de mare capacitate
- prese hidraulice sincronizate
Întregul ansamblu transforma imobilul într-un „vagon” de mii de tone. Deplasarea se realiza lent, câțiva metri pe oră, prin acționarea simultană și perfect sincronizată a preselor hidraulice. Orice dezechilibru putea compromite structura.
Precizia era esențială: forțele trebuiau distribuite uniform pentru a preveni fisurarea zidurilor sau deteriorarea elementelor decorative.
Schitul Maicilor – prima reușită majoră
Prima clădire mutată cu succes prin această metodă a fost Schitul Maicilor, în 1982. Biserica, datând din secolul al XVIII-lea, a fost deplasată aproximativ 245 de metri.
Operațiunea a demonstrat viabilitatea tehnologiei și a creat precedentul pentru intervenții mai complexe.
Biserica Mihai Vodă – o operațiune dublă: translație și coborâre
Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte a fost mutarea Bisericii Mihai Vodă, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Clădirea a fost deplasată aproape 300 de metri și, simultan, coborâtă cu aproximativ 6 metri pentru a corespunde noii configurații urbanistice.
Intervenția a fost realizată fără afectarea frescelor sau a structurii istorice, veche de secole.
Palatul Sinodal de la Antim – 9.000 de tone și o rotație controlată
O provocare inginerească de amploare a fost mutarea Palatului Sinodal de la Mănăstirea Antim. Cu o greutate estimată la aproximativ 9.000 de tone, clădirea a fost nu doar translatată, ci și rotită cu 13 grade pentru alinierea la noua fundație.
Eroarea finală de poziționare a fost de ordinul milimetrilor – o performanță remarcabilă în contextul tehnologic al anilor ’80.
Blocuri mutate cu locatarii în interior
Metoda nu a fost aplicată doar monumentelor istorice. Un caz notoriu este un bloc de locuințe de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, mutat pentru lărgirea arterei rutiere.
Particularitatea operațiunii: locatarii nu au fost evacuați. Utilitățile – apă, gaz, electricitate – au fost asigurate prin conexiuni flexibile, iar viața de zi cu zi a continuat în timp ce imobilul era deplasat.
Pentru a verifica stabilitatea, inginerii plasau un pahar cu apă pe pervaz. Mișcarea era atât de fin controlată încât lichidul nu se vărsa.
Impactul și moștenirea tehnică
În total, echipa coordonată de Eugeniu Iordăchescu a salvat 13 biserici și mai multe clădiri administrative sau rezidențiale. Într-o perioadă marcată de demolări masive, metoda de translație a reprezentat o soluție tehnică inovatoare pentru conservarea patrimoniului.
Aceste clădiri există și astăzi, nu doar ca monumente istorice, ci și ca dovadă a nivelului ridicat al ingineriei structurale românești. Translația clădirilor din București rămâne una dintre cele mai spectaculoase realizări inginerești urbane din Europa secolului XX.
